Locuri : Food

Statiunea Izvoare

În iunie 1934, 52 dintre membrii Societăţii Carpatine Ardelene, la invitaţia Secţiei de turism „Gutinul” au făcut excursii în Valea Şturului, la Izvoare de unde au trecut Vârful Igniş, coborând în Chiuzbaia. Toţi au fost încântaţi de frumuseţile naturii, dar au fost foarte surprinşi că nu au văzut un traseu marcat, un loc de odihnă amenajat sau vreo cabană turistică. Au stabilit atunci ca „primă urgenţă construirea unei cabane pentru turişti, fiindcă şi iarna, în fiecare sfârşit de săptămână, vin câte 40-50 de sportivi la schiat şi nu au unde să se cazeze în apropierea pârtiilor de schi”.

Acesta este începutul istoric al locului numit „Izvoarele”. Pe data de 28 iunie 1936 este inaugurată „Cabana de la Izvoarele”, administrată la acea vreme de Mezey Elemer, vicepreşedintele Secţiei de turism „Gutinul” din cadrul Societăţii Carpatine Ardelene. Pentru sărbătorirea acestei reuşite s-a organizat o excursie pe data de 23 iunie. Cităm: „Transportul participanţilor este rezolvat până la Valea Neagră şi înapoi. La fel se asigură şi mâncare şi băutură, însă se cere aducerea de tacâmuri şi pahare” (săptămânalul „Banyavidek” din 16-22 iunie 1935).

În iarna anului următor, secţia sporturi de iarnă a clubului „Phonix”, sub conducerea antrenorului austriac Carol Baldauf organizează aici primele cursuri de schi. Exerciţiile au loc în împrejurimile Casei de adăpost a Societăţii Carpatine Ardelene, fiecare curs desfăşurându-se pe intervalul a 6 zile, de luni până sâmbătă, prima serie urmând să-şi înceapă activitatea luni 11 ianuarie 1937.

În urma unui incendiu, care a avut loc în anul 1974, această cabană construită din lemn, arde din temelii şi astfel încep construcţiile care azi le numim Complex Poiana Soarelui, Staţiunea Izvoare.