Evenimente : Eveniment Online

Moroi, regia Alexandru Dabija @TNRS – Scena Digitală

Undeva, într-un sat uitat de lume, un bărbat asistă la propria sa înmormântare. La scurt timp după, o apariție stranie înfricoșează mai multe bătrâne care sunt incapabile să redea în fața reporterilor spaima cumplită prin care au trecut. Lucrurile ciudate nu se opresc aici: un cuplu primește vizita unui cap, anumiți oameni încep să se comporte ca niște animale, iar un bloc este zguduit frecvent de o forță inexplicabilă care parcă îi proiectează pe locatari într-un univers paralel. Nu, spectacolul „Moroi” nu este o experiență terifiantă, așa cum v-ați aștepta, ci, dimpotrivă, o incursiune teatral-muzicală comică și parodică în eresurile românești, surprinzând în mai multe tablouri modul în care oamenii se raportează la experiențele supranaturale, la divinitate și la forțele întunericului, la viață și la moarte.

Distribuția: Veronica Arizancu, Mihai Coman, Alexandru Malaicu, Adrian Matioc, Codruța Vasiu, Serenela Mureșan, Cătălin Neghină, Ioan Paraschiv/Horia Fedorca, Eduard Pătrașcu, Cristina Ragos, Vlad Robaș, Cristian Stanca, Dana Taloș, Arina Ioana Trif, Cendana Trifan, Marius Turdeanu, Ștefan Tunsoiu, Cristina Stoleriu, Liviu Vlad.

Texte: de Cătălin Ștefănescu (O noapte, O înmormîntare, Un interviu, Un cioban, Un cap) și Ada Milea (Un bloc)
Regia: Alexandru Dabija
Asistent regie: Bogdan Sărătean
Scenografie: Dragoș Buhagiar
Asistent scenografie: Irina Chirilă
Cântece: Ada Milea

Evenimentul poate fi vizionat pe site-ul teatrului Radu Stanca.